Excreverde Blog

                                                                3

” Nu, doamna Maria, nu v-am furat eu câinele!”. Aşa a început totul! M-a pus mama să îmi cer iertare unei vecine nebune care îsi pierduse câinele. Bine că am scapat de bătaie! Mai aveam puţin şi o furam. Doamna Maria sau tanti cum îi spuneau unii ca să o enerveze, era o femeie rea şi singură şi nu avea ce face în casă. Tot timpul găsea câte ceva ca să se mai certe cu vreun vecin de ajunsese toată strada sub teroare. Şi noi stăteam chiar lângă dumneaei! Dacă făceam ceva ce nu îi convenea “scorpiei”, la noi în curte, imedit se ducea la mama şi îi spunea ce baiat prost-crescut are şi mama săraca tot timpul se scuza: “Iertaţi-l, doamna Maria, că e artist şi nu ştie.” . M-am intrebat întotdeauna de ce nu a avut mama curajul să o înfrunte pe tanti Maria, că doar nu avea ce să ne facă. Într-o zi a trebuit să ne mutăm din cauza serviciului tatei şi vreau să spun că tanti Maria a fost mâhnită de plecarea noastră. Cred că şi mie, în adâncul sufletului îmi este dor de femeia care mi-a terorizat copilăria şi care nu s-a prea bucurat de plăcerile vieţii. Nu ştiu dacă a avut copii sau a fost vreodată căsătorită dar, sincer, nu m-ar mira să nu fi avut. Poate ca merita şi dumneaei un soţ cumsecade pentru că era o gospodină desăvârşită. Plăcintă ca la tanti Maria n-am mâncat nicăieri în lume.

Mama nu prea m-a considerat copil, parintii mei mi-au fost în primul rând prieteni şi îmi sunt în continuare. Tata, simpatic om, încearcă să fie cât de cât dur cu mine dar eu ştiu că şi el mă iubeşte, bine, nu la fel de mult ca mama. Mi-e dor să fiu copilul lor, să mergem împreună în lume, la o scurtă plimbare pe Glob. Acum, relaţia noastră este mai serioasă, se comportă altfel cu mine: nu mai sunt ăla care trebuie să plece deoarece: “Tu eşti copil, nu te băga în discuţiile oamenilor mari!”.

Acum sunt şi eu “om mare”?!